de unde știu ei unde e capătul lumii

cînd eu simt dragostea ta infinită
și după cum se știe două infinituri nu pot exista
în același timp

stau și piaptăn fumul de țigară să arate ca tine
vorbesc ei despre timp și despre întîrzierea trenurilor
eu mă scald în propria-mi temperatură crescută
cu tine pînă dăm foc la cărți dăm foc la lume
ca nebunii care pictează cu flăcări

au zis că universul are 13,7 miliarde de ani
dar ce e anul cînd eu știu că măslinilor le-a luat atîta timp să facă fructe
și eu m-am îndrăgostit într-o secundă
am luat-o pe jos prin deșertul cosmic în care miroase
a mîini de domnișoară

să mă mîngîi ca pe un pescar cu roua dimineții
cearcănul soarelui care iese din mare fă-l să iasă din mine
să mă odihnesc pe o piatră sub care sigur nu e dumnezeu
fiindcă aici e granița între mine și restul lumii
aici se termină iubirea și începi tu
și totul e atît de real și de palpabil că infinitul nu mai are sens
ca o umbrelă sub care mîncăm înghețată sub cascada victoria


elena

elena, elena, elena, elena m-ai făcut cu capul elena, elena, elena, elena m-ai făcut cu capul nu mai vreau portocale e cinci dimineațea eu sunt cu gîndul la platon dacă ți-ar pune mîna pe coapse dacă prietenia lui s-ar schimba și eu aș sta ca un prost pe televizor decojind portocale cum te-aș dezbrăca pînă la inima ta poate e vremea să înoptez pe un nor poate e vremea să spun elena, elena, elena, elena m-ai făcut cu capul nu mai are loc ficatul în cap, mă sinucid și tu mă ții în viață elena, elena te joci cu drujba în sufletul meu mă alini, mă alini, mă alini și de data asta nu întunericul face umbra umbra face trupul meu elena, elena, sunt dus cu capul, motanul are chipul tău, nu am bani să cumpăr altul elena, elena, sunt ca o lumînare de douăzeci de ore, mă topesc încet, te iubesc, mai beau, mă repet mă topesc încet, mîinile mele au deja un portret cu tine dansez și dansez și te sculptez în aer, ești iu ești iu ești iu, puțină iubire, nu am somn, nu dorm, mă prefac vampir, poate aduci tu izmă, busuioc și ghimbir elena, elena, elena, elena m-ai făcut cu capul elena, elena, mi-ai zdrobit penisul, mintea, te iubesc, nu mai vreau portocale


în dragoste şi în război cîştigă cei care nu cer pacea

două lucruri n-au avut pauză de-a lungul timpului
dragostea și războiul. de cînd e istoria, așa se spune
n-a fost consemnată nici o zi de pace
și cred că oamenii s-au iubit întotdeauna.

dacă judecăm bine, istoria e un fel de sumă
a nefericirilor noastre. și în dragoste și în război.
și dacă nu e dragoste, e război.
e în așa fel încît dacă ai rupe filele din biblie
în care nu e dragoste, ai avea doar jumătate de biblie.

ca într-un poem de o`hara sunt în război cu un pictor.
e femeie și nu pictează, doar e frumoasă, dar frumusețea ei
e ca pulberea de cocaină a lunii care așezată peste fire
ne face să vedem cum cresc și înfloresc florile frumuseții
și lumea devine bună și primitoare că nici nu ne mai pasă
că suferim.

ea pictează lumea ca un autoportret
de parcă întreg universul ar sta la coadă să intre în ochii ei
să facă un tur cu sîngele ei apoi să ni se arate în toată splendoarea lui
și ca în poemul lui o`hara, numim tabloul sardine.
fără sardine? nu, fără, era prea mult.

și tot ca în poemul lui o`hara
scriu despre portocale, fără să pomenesc în toate poeziile mele
acest cuvînt. e un război al lucrurilor nespuse
al cuvintelor care stau în tăcere, gîndite, apoi uitate
ca atunci cînd nu vorbești nici măcar la băutură
despre dragoste sau despre războaie.